Meniu Închide

Urmăreşte fericirea pe termen lung

După multe texte citite și experimente personale făcute, am ajuns la un moment dat la concluzia că dacă faci mereu doar ceea ce te face să te simți bine totul e în regulă. Partea interesantă e că lucrurile au mers bine o vreme, dar la un moment dat au luat o turnură mai puțin bună. Deși teoria suna bine, practic ceva nu a mers, iar ceva mai târziu am aflat și ce:

.. cheia este să urmărești  ce te face fericit pe termen lung.

Mai târziu am reușit să disting clar între două tipuri de senzații de bine, una pe termen scurt și una pe termen lung. Și am constatat că “bucuriile” pe termen scurt, pe lângă faptul că țin puțin, se întâmplă să genereze neplăceri care depășesc “beneficiile” inițiale. De aceea, înainte de a acționa este de preferat să te gândești nu doar la cum te va face să te simți acțiunea respectivă, ci

..să te gândești și la cum o să te simți după.

Să luăm un exemplu banal, ai mâncat și n-ai chef să speli vasele, te bucuri că faci altceva cu timpul tău, însă mai târziu tot va trebui să faci asta, și va fi ceva mai dificil (dacă se întăresc resturile de mâncare, sau se adună multe vase.. etc). Sau ți-ai propus să te apuci să faci sport, și când e cazul să treci la treabă ți-e lene (te vei simți bine pe moment, însă nu vei fi mai în formă în viitorul apropiat). Ori cineva te-a supărat și vrei să îi zici câteva vorbe de duh, pe moment e posibil să te simți mai bine însă pe termen lung s-ar putea să influențezi negativ relația.

Acum că ai prins și tu ideea, acționează la momentul potrivit.

Postări asemănătorare

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *